Modificarea recentă a Legii energiei, prin care operatorii de distribuție au fost obligați să racordeze gratis la rețele, cu anumite condiții, companiile din agricultură, inclusiv sistemele de irigații, precum și industria alimentară, urmând să-și recupereze costurile cu racordarea acestora prin majorarea tarifelor de distribuție percepute de la toți consumatorii de electricitate, este discriminatorie și riscă să fie calificată drept ajutor de stat de către autoritățile europene, susțin distribuitorii.
Operatorii rețelelor de transport și de distribuție a energiei electrice au efectuat în anul 2020 investiții totale în valoare de 1,563 miliarde lei, adică peste 99% față de valoarea prognozată de 1,572 miliarde lei, a anunțat luni Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Obținerea autorizației de construire urmează a fi condiționată de realizarea rețelelor edilitare (apă, canalizare, gaze, electricitate) și a drumurilor „la strat de uzură“, obligație care, spun investitorii imobiliari, ar bloca marile proiecte.
Ministrul Finanțelor Publice (MFP), social-democratul Eugen Teodorovici, a făcut o adevărată demonstrație publică de forță la o conferință pe teme energetice organizată de DC News, șicanându-l în permanență pe colegul său din Guvern, ministrul ALDE al Energiei Anton Anton, și făcându-le reproșuri și trasându-le indicații pe un ton autoritar șefilor companiilor energetice prezenți la eveniment, companii aflate în subordinea ministerului condus de Anton sau la care Ministerul Energiei este acționar principal.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, conform unei prime decizii în Parlament. Perspectivele pieței de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, potrivit unui proiect legislativ.
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.